Căsătoria, cale spre sfinţenie – despărţirea Sfinţilor Andronic şi Atanasia şi modul minunat în care Dumnezeu i-a adus iarăşi împreună

posted in: Uncategorized | 0

Această pereche evlavioasă a trăit în Antiohia secolului al VI-lea. Fiind o familie înstărită, îşi împărţeau bunurile în trei părţi: o parte o foloseau pentru milostenii, alta pentru a împrumuta bani fără dobândă oricui avea nevoie de un astfel de ajutor iar, ultima parte, pentru trebuinţele casei şi a familiei.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copilaşi, Ioan şi Maria. Însă amândoi au murit în aceeaşi zi, pe când erau mici. Andronic şi-a potolit durerea, refugiindu-se în muncă, iar Atanasia, cu inima zdrobită, îşi petrecea vremea pe lângă mormântul îngeraşilor ei, în Biserica Sfântului Iulian, rugându-se lui Dumnezeu să moară şi ea pentru a zace alături de copiii ei.

Într-o noapte, când totul era liniştit şi candelele pâlpâiau slab în biserică, înaintea femeii ce plângea, s-a oprit un călugăr care a întrebat-o pricina pentru care varsă atâtea lacrimi. Femeia i-a spus necazul ei iar, atunci, călugărul i-a răspuns:  ,, Dar pentru ce plângi pentru dânşii? Căci acum copiii tăi sunt lângă Hristos, bucurându-se de frumuseţile cereşti.”

Auzind acestea, toată mâhnirea Atanasiei s-a preschimbat în bucurie, dar când s-a uitat spre locul unde a stat călugărul, dorind să vorbească mai multe cu el, nu l-a mai văzut. S-a dus la cel ce păzea uşile şi l-a întrebat: ,,Unde este părintele acela ce era în biserică?” Însă portarul nu a văzut niciun călugăr.

Atunci, Atanasia a ştiut în inima sa că i s-a arătat Fericitul Mucenic Iulian, ocrotitorul bisericii. Mergând apoi la soţul ei i-a spus toate acestea şi au hotărât să se retragă amândoi în mănăstire. Deci şi-au împărţit averea săracilor şi, părăsind Siria, s-au dus la Ierusalim, unde au cerut sfatul Sfântului Daniil Schiteanul.

În urma povăţuirii sfântului, Andronic s-a retras la mănăstirea Tavennisioţilor, iar Atanasia şi-a tăiat părul şi a trăit ca un pustnic. Se pare că ea a fost printre primele femei ce au trăit pustniceşte în pustia Egiptului.

Au trecut doisprezece ani de când s-au despărţit. Atanasia, îmbrăcată în haine de pustnic şi-a întâlnit soţul pe când călătoreau amândoi spre Ţara Sfântă. Ea l-a recunoscut, el însă nu a recunoscut-o – atât de schimbată îi era înfăţişarea după anii de aspră nevoinţă. Au stat de vorbă o vreme, apoi au hotărât să-şi continue pelerinajul împreună. După ce au vizitat locurile sfinte, s-au întors împreună în Egipt.

Ajungând la locul unde s-au întâlnit, Andronic arătă cu băţul şi spuse: ,,Drumul meu e încolo”. Iar ea, arătând în altă parte, a spus: ,,iar al meu, dincolo.” Amândoi erau plini de întristare.

Dar, Andronic a spus ceea ce îi dicta sufletul, neştiind că se adresează soţiei sale….el credea că vorbeşte cu un monah. Şi i-a zis astfel: ,,Frate Atanasie (căci aşa credea că îi este numele), amândoi suntem bătrâni. Nu mă îndur să mă despart de tine. Vino şi stai cu mine în chilie, iar dacă eu mor mai întâi, tu să-mi închizi ochii; iar de vei muri tu mai întâi, eu o să îi închid pe ai tăi.”

Atunci Atanasia şi-a întors faţa şi a lăcrimat, apoi a grăit ,,Am să vin cu tine, frate!”. Andronic nu ştia pe cine are alături; simţea doar o mare înduioşare pentru tovarăşul său.

Au trecut alţi doisprezece ani, timp în care Andronic nu i-a descoperit taina Atanasiei. După aceşti ani, Atanasia s-a îmbolnăvit grav. Puţin înainte de plecarea sa din viaţă, ea şi-a zgăriat numele adevărat pe o ţiglă iar atunci, văzând scrierea, Andronic a început să plângă sfâşietor, strigând: ,,Aceasta e soţia mea, Atanasia!”

Auzind această minunată întâmplare,  călugării din toate mănăstirile şi sihaştrii din cele mai îndepărtate ţinuturi s-au adunat la înmormântarea ei. După îngroparea sfintei, un pustnic, îngrijorat pentru Andronic, a insistat ca acesta să meargă cu el, pentru a nu rămâne singur. Dar el nu a voit să părăsească chilia în care a trăit cu soţia sa, zicând că va rămâne acolo până ce Domnul îl va lua să se reîntâlnească cu ea.  După opt zile, Dumnezeu l-a luat din această viaţă, pentru a se întâlni cu soţia sa în ceruri, unde nimic nu avea să îi mai despartă.

 

Sursa:

David şi Mary Ford – Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vieţile sfinţilor căsătoriţi

Leave a Reply