De ce icoanele nu sunt considerate “chip cioplit”

posted in: Icoane | 0

Unul din argumentele cel mai adesea folosite împotriva icoanelor ortodoxe este porunca a doua din Vechiul Testament: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul” (Ieşirea 20, 4). Acest tip de gîndire iconoclastă nu ţine, însă, seama de faptul că realitatea de dinaintea întrupării Mîntuitorului s-a schimbat radical atunci cînd Dumnezeu, în Persoana Fiului, a venit pe pămînt, a luat toate cîte erau ale omului, afară de păcat, suindu-le pe Cruce, răstingindu-le, înviindu-le şi ridicîndu-le apoi la cer.

icoana invierii Domnului

Între Vechiul şi Noul Testament nu există nicio contradicţie, ci Noul Testament împlineşte cele scrise în Vechiul Testament, sau mai bine zis, le plineşte, adică golul de dinainte de întrupare este umplut prin venirea Mîntuitorului, a lui Mesia, pe Care L-au aşteptat eveii din toate timpurile. Este evident că realitatea Vechiului Testament nu mai poate semăna întru totul cu cea a Noului Testament. La fel se întîmplă şi cu mireasa, care după nuntă, nu mai poate rămîne aceeaşi ca înainte, deşi în fond, firea şi personalitatea ei nu s-au schimbat. După cununie, ea este îmbrăcată în cinstea de a fi femeie căsătorită, avînd parte de bucuriile şi de plăcerile de a fi soţie, dar şi (sau mai ales) mamă. Astfel, deşi Vechiul şi Noul Testament sînt revelaţii ale aceluiaşi Dumnezeu, nu putem să judecăm cele două legi cu aceeaşi măsură.

icoana judecatii

Înainte de întrupare, Dumnezeu nu Se unise cu lumea în mod fiinţial şi mai ales material. De aceea, orice închipuire materială a lui Dumnezeu era o blasfemie, fiind practic un nonsens. Însă după întrupare, respingerea urmelor, a dovezilor materiale palpabile ale existenţei şi trecerii lui Hristos prin lumea aceasta, dar mai ales ale Răstignirii şi Învierii Sale, reprezintă o blasfemie, stînd alături de erezia monofizită, care spunea că Hristos a fost numai Dumnezeu, iar firea dumnezeiască a absorbit-o pe cea omenească, ceea ce este în totală contradicţie cu teologia mîntuirii. A respinge icoana este tot una cu a nu accepta realitatea că firea omenească a fost sfinţită de Iisus Hristos şi unită cu Dumnezeu, lucrul acesta reprezentînd despărţirea noastră de mîntuire.

Deşi înălţat la cer, Iisus a rămas cu noi în toate zilele. Cine respinge icoana, respinge şi Sfînta Împărtăşanie, care este cea mai vie dovadă materială a prezenţei Mîntuitorului. Acum, Dumnezeu nu Se mai află numai în cer, ci şi cu noi, aici, pe pămînt. Iar icoana nu este numai o fereastră spre cer, ci şi o oglindire a ceea ce este sfînt pe pămînt. Icoana este semnul că Îl putem căuta pe Dumnezeu peste tot, în jurul nostru, în locurile cele mai curate şi cele mai cinstite, acolo unde aşezăm de obicei icoanele.

icoana cu rastignirea Domnului

Cel care cinsteşte icoana, se cinsteşte pe sine, deoarece omul este făcut după Chipul lui Dumnezeu, iar icoana zugrăveşte tocmai acest Chip. Icoana este, aşadar, un autoportret al fiecăruia dintre noi, dar care nu ne arată aşa cum sîntem, adică plini de păcate, ci aşa cum ar trebui să fim. Cu alte cuvinte, ne aduce aminte să ne sfinţim neîncetat. Deci icoana nu este numai izvor al harului, ci şi un ceas care ticăie neîncetat, amintindu-ne de veşnicie.

În limba greacă, εικόνα – icona – înseamnă tocmai chip, imagine, înfăţişare. Întrupîndu-Se, Dumnezeu ne-a arătat în sfîrşit Chipul Său. Era, aşadar, timpul să apară icoana în istorie.

icoana cu Iisus Hristos

Orice creştin ştie sau simte că de la venirea lui Dumnezeu în lume, avem lîngă noi icoana în acelaşi fel în care avem fotografia fiinţelor dragi nouă. Nu ne închinăm fotografiilor, ci fiindu-ne drag şi dor de cei înfăţişaţi în ele, le sărutăm şi astfel, îi simţim mai aproape. Îi putem apropia pe cei depărtaţi privindu-le fotografia sau atingînd ceva ce le-a aparţinut, aşa cum ating creştinii sfintele moaşte sau cum se duc la mormintele celor adormiţi. Între toate cele din cer şi de pe pămînt există o legătură trainică, firească, necomplicată, preluată şi redată de Biserica Ortodoxă prin toate formele ritualului ei, pe care însă nu ni le explică, pentru că firescul nu are nevoie să fie explicat. Dar atunci cînd mintea omului se opune firescului, izvorînd teorii şi idei care sînt în aparenţă logice, dar se opun adevărului, este nevoie ca şi firescul să fie explicat, să fie disecat, pentru a fi acceptat de mintea omului contemporan.

Aşa cum Dumnezeu şi Sfinţii din cer au chipuri zugrăvite pe pămînt, poate că şi noi, de pe pămînt, avem fiecare icoana noastră zugrăvită în cer.

Să căutăm spre sufletele noastre şi să le curăţim ca să semănăm cu cei care s-au învrednicit să fie zugrăviţi alături de Chipul preasfînt al lui Dumnezeu, iar în icoana Învierii de după Judecata de Apoi să fie zugrăvite toate chipurile noastre împreună cu Sfinţii. Amin.

 

Leave a Reply